Pot folosi avertismente în limba engleză într-un magazin online în limba olandeză?

Avertismentele în limba engleză nu sunt suficiente pentru un magazin online olandez

Pentru un magazin online care vinde consumatorilor olandezi, avertismentele și instrucțiunile de siguranță trebuie să fie în limba olandeză. Engleza nu este suficientă, chiar dacă grupul țintă stăpânește bine acea limbă — legea ține seama de limba consumatorului din țara de livrare, nu de ceea ce acesta întâmplător înțelege. Un cod QR care redirecționează către o pagină în limba engleză sau într-o altă limbă nu rezolvă această problemă: informațiile trebuie să figureze direct pe pagina de produs în sine.

Cine poartă această obligație depinde de rol în lanțul de aprovizionare. Producătorul elaborează avertismentele și este responsabil pentru versiunea în limba corectă; distribuțiile — de exemplu, un magazin online care revinde produse gata făcute de la o altă parte fără propriul brand pe ele — nu trebuie să redacteze ea însăși acel text, dar verifică dacă limba cerută este prezentă înainte ca produsul să fie oferit pe piață. Această distincție este adesea trecută cu vederea: cine vinde un produs sub propriul nume sau brand este considerat el însuși producător, chiar dacă produsul a fost achiziționat în altă parte și doar marcat cu propriul logo. Pentru acel vânzător, elaborarea versiunii în limba corectă este deci o obligație proprie, nu ceva ce cade pe seama unui alt actor din lanț. Pentru un magazin online care livrează și în Germania sau Belgia, limba se calculează per țară de destinație: germană pentru Germania, și olandeză, franceză sau germană în funcție de regiunea lingvistică din Belgia. Cine operează în mai multe țări are deci nevoie de mai multe versiuni lingvistice ale aceluiași avertisment.

Unde se găsește aceasta: articolul 9 al GPSR

Această cerință rezultă din articolul 9 al Verorderii (EU) 2023/988, care prevede că avertismentele și informațiile de siguranță sunt furnizate într-o limbă ușor de înțeles pentru consumator. Deoarece aceasta este o verordare, această regulă se aplică direct și identic în toate cele 27 de state membre; ceea ce diferă de la țară la țară nu este obligația în sine, ci care limbă este considerată limba consumatorului.